Conf. Univ. Dr. Toader Paula

Conf. Univ. Dr. Toader Paula
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa”, Iaşi, România

Dermatomiozita paraneoplazică – provocări diagnostice și opțiuni terapeutice

Autori: Mihaela Paula Toader1, Oana Mihaela Condurache Hritcu1, Elena Porumb-Andrese2, Daciana Elena Branisteanu2
1UMF «Grigore T. Popa », Iași, Facultatea de Medicină Dentară, Disciplina Dermatologie Orală
2 UMF «Grigore T. Popa », Iași, Facultatea de Medicină, Disciplina Dermatologie

Dermatomiozita paraneoplazică (DMPN) este o boală autoimună rară care aparține grupului de miozite autoimune, ce se caracterizează prin erupții cutanate și grade variabile de miopatie. Etiologia DM este încă necunoscută, dar o varietate de factori, inclusiv predispoziția genetică, factori de mediu și mecanisme imune și non-imune, par să joace un rol în dezvoltarea sa. DM este adesea asociată cu alte tulburări autoimune și se caracterizează prin prezența mai multor subseturi de autoanticorpi.
Una dintre caracteristicile cheie ale DM este dată de prezența miocitotoxicității mediate de celulele T sau a microangiopatiei mediate de complement. Ținta principală este, reprezentată de endoteliul capilarelor endomiziale asupra căruia acționează complexul de atac membranar, format din C5b-9 și fragmentele C3b, C3bNEO și C4b. Cu toate acestea, antigenele și factorii declanșatori specifici care inițiază patogeneza DM nu au fost încă elucidați.
În diagnosticul DM, afectarea cutanată joacă un rol important, fiind esențială prezența unei leziuni cutanate tipice. Manifestările cutanate preced adesea cu luni sau ani implicarea musculară, la mai mult de 50% dintre pacienți. Riscul relativ de carcinom la pacienții cu DM variază între 3% și 8%, iar un screening complet este recomandat, fiind indicată scanarea CT a toracelui, abdomenului și pelvisului la toți pacienții cu DM nou diagnosticați. IgG anti-TIF1 (p155/140) a fost recent asociată cu DM paraneoplazică, iar o expresie antigenică comună între celulele musculare regenerate și celulele canceroase a fost remarcată.
Medicamentele imunosupresoare reprezintă baza terapiei în tratamentul DM. Cu toate acestea, din cauza lipsei de consens în ceea ce privește clasificarea bolii, studiilor clinice relevante și măsurarea standardizată a rezultatelor, nu s-a ajuns la un acord cu privire la tratament. Mai mulți factori, precum vârsta, activitatea bolii și comorbiditățile, ar trebui luați în considerare în alegerea planului terapeutic. Corticosteroizii în doze mari (1 mg/kg/zi) sunt considerați terapia de primă linie, cu un agent imunosupresor de a doua linie recomandat în cazurile de lipsă de răspuns la tratament sau recidivă în timpul reducerii dozei. Medicamentele imunosupresoare de a doua linie includ azatioprina, metotrexatul, micofenolatul de mofetil, rituximabul și imunoglobulina administrată intravenos. Excizia completă a tumorii este recomandată la toate cazurile în care există această posibilitate. O întârziere în începerea terapiei se asociază cu un prognostic și o evoluție nefastă.

Paraneoplastic dermatomyositis- diagnostic challenges and therapeutic options

Authors: Mihaela Paula Toader1, Oana Mihaela Condurache Hritcu1, Elena Porumb-Andrese2, Daciana Elena Branisteanu2
1UMF «Grigore T. Popa », Iași, Facultatea de Medicină Dentară, Disciplina Dermatologie Orală
2 UMF «Grigore T. Popa », Iași, Facultatea de Medicină, Disciplina Dermatologie

Paraneoplastic dermatomyositis (PNDM) is a rare autoimmune disease that belongs to the group of autoimmune myositides. It is characterized by skin rashes and varying degrees of myopathy. The exact cause of DM is still unknown, but a variety of factors, including genetic predisposition, environmental triggers, and immune- and non-immune-mediated mechanisms, are believed to play a role in its development. DM is often associated with other autoimmune disorders and is characterized by several subsets of autoantibodies.
One of the key features of DM is the presence of T-cell-mediated myocytotoxicity or complement-mediated microangiopathy. The endothelium of the endomysial capillaries is the primary target in DM, attacked by the membranolytic attack complex, which is formed by C3b, C3bNEO, and C4b fragments and C5b-9. However, the specific target antigens and triggers that initiate the pathogenesis of DM have not yet been identified.
To diagnose DM, a typical skin manifestation is required, as cutaneous features play a crucial role. Skin lesions often precede muscle involvement by months or years in over 50% of DM patients. The relative risk of carcinoma in DM patients ranges from 3% to 8%, and a broad cancer screening is recommended, with a chest, abdomen, and pelvic CT scan suggested for all newly diagnosed DM patients. Anti-TIF1 (p155/140) IgG has been recently associated with paraneoplastic DM, and a shared antigen expression between regenerating muscle cells and cancer cells has been postulated.
Immunosuppressive drugs are the mainstay of therapy for DM. However, due to the lack of consensus on classification, relevant clinical trials, and standardized outcome measures, no consensus on therapy has been reached. Several factors, such as age, disease activity, and comorbidities, should be considered when planning a treatment regimen. High-dose corticosteroids (1 mg/kg/day) are the first-line therapy, with a second-line immunosuppressive agent recommended for cases of no improvement or relapse while tapering. Second-line immunosuppressive drugs include azathioprine, methotrexate, mycophenolate mofetil, rituximab, and intravenous immunoglobulin. Complete excision of the tumor should be performed whenever possible. A delay in starting therapy can result in a worse prognosis and outcome.

Managementul leziunilor orale cu potențial de transformare malignă

Autori: Mihaela Paula Toader1, Oana Mihaela Condurache Hritcu1, Victor Vlad Costan2
1UMF «Grigore T. Popa », Iași, Facultatea de Medicină Dentară, Disciplina Dermatologie Orală
2 UMF «Grigore T. Popa », Iași, Facultatea de Medicină Dentară, Disciplina Chirurgie oro-maxilo-faciala

Cancerul oral reprezintă 3% din patologia malignă și este considerat o problemă semnificativă de sănătate. Aproximativ 300.000 de cazuri noi au fost raportate în 2020 la nivel mondial, 177,384 de decese fiind cauzate de această patologie. Cu toate că diagnosticul leziunilor maligne este relativ facil, examenul anatomo-patologic reprezentând încă “ standardul de aur”, supraviețuirea și calitatea vieții nu au prezentat nicio creștere marcantă pe parcursul ultimelor decenii.
Majoritatea condițiilor maligne se dezvoltă din leziuni premaligne ale cavității orale. Cel mai frecvent întâlnite leziuni cu potențial de transformare malignă sunt leucoplazia, eritroplazia/eritroleucoplazia, fibroza orală submucoasă, cheilita actinica cronică și lichenul plan oral. Printre leziunile orale mai rar întâlnite se numără leziunile de keratoză tabagică, leukoedem, leukoderma, lupus eritematos discoid și epidermoliza buloasă. Aproximativ 17% dintre aceste leziuni se vor transforma într-o tumoră malignă pe o perioada de 7 ani de la diagnostic.
Până în prezent nu există un consens universal în ceea ce privește tratamentul cel mai adecvat și durata sau intervalul de urmărire al leziunilor cu potențial de transformare malignă, iar managementul lor este ghidat doar de examenul histopatologic.Tipul de terapie ales variază în funcție de factorii care depind riscul de malignitate al pacientului ( vârstă, sex, obiceiuri), precum și de factorii ce țin de leziunea propriu-zisă (dimensiune, morfologie, rata de transformare malignă, localizare).
În cazul unei displazie sau carcinom in situ, mai ales în cazurile de displazie epitelială moderată sau severă, excizia convențională cu margini clare este obligatorie. Alte opțiuni chirurgicale includ electrocoagularea, criochirurgia și chirurgia cu laser.Tratamentul conservator al leziunilor cu risc malign scăzut până la moderat include utilizarea agenților chimiopreventivi precum vitaminele (vitaminele A, C, E), fenretinida (analog al vitaminei A), carotenoidele (beta-caroten, licopenul),inhibitori/ antagoniști ai EGFR, inhibitori ai ciclooxigenazei 2, modulatori ai p53, bleomicina, inhibitorul de protează, medicamentele antiinflamatoare, ceaiul verde, curcuma etc. și este recomandat pentru leziunile orale care nu prezintă semne de displazie.
Depistarea și diagnosticarea precoce a leziunilor cu potențial de transformare malignă, precum și urmărirea lor constantă, reprezinta în prezent cea mai bună abordare terapeutică.

Management of potentially malignant oral lesions

Authors: Mihaela Paula Toader1, Oana Mihaela Condurache Hritcu1, Victor Vlad Costan2
1UMF «Grigore T. Popa », Iași, Facultatea de Medicină Dentară, Disciplina Dermatologie Orală
2 UMF «Grigore T. Popa », Iași, Facultatea de Medicină Dentară, Disciplina Chirurgie oro-maxilo-faciala

Oral cancer represents 3% of malignant pathology and is considered a significant health problem. Approximately 300,000 new cases were reported worldwide in 2020, with 177,384 deaths caused by this pathology. Although the diagnosis of malignant lesions is relatively easy, with anatomopathological examination still representing the “gold standard,” survival and quality of life have not shown any significant increase over the past few decades. Most malignant conditions develop from premalignant lesions of the oral cavity. The most commonly encountered potentially malignant oral lesions are leukoplakia, erythroplakia/erythroleukoplakia, submucosal oral fibrosis, chronic actinic cheilitis, and oral lichen planus. Among the less commonly encountered oral lesions are tobacco keratosis lesions, leukoedema, leukoderma, discoid lupus erythematosus, and bullous epidermolysis. Approximately 17% of these lesions will transform into a malignant tumor within 7 years of diagnosis.
To date, there is no universal consensus regarding the most appropriate treatment and the duration or interval of follow-up for potentially malignant oral lesions, and their management is guided only by histopathological examination. The type of therapy chosen varies depending on patient risk factors for malignancy (age, sex, habits), as well as factors related to the lesion itself (size, morphology, malignant transformation rate, location).
In the case of dysplasia or carcinoma in situ, especially in cases of moderate to severe epithelial dysplasia, conventional excision with clear margins is mandatory. Other surgical options include electrocoagulation, cryosurgery, and laser surgery. Conservative treatment of low to moderate malignant risk lesions includes the use of chemopreventive agents such as vitamins (vitamins A, C, E), fenretinide (analog of vitamin A), carotenoids (beta-carotene, lycopene), EGFR inhibitors/antagonists, COX-2 inhibitors, p53 modulators, bleomycin, protease inhibitor, anti-inflammatory drugs, green tea, turmeric, etc., and is recommended for oral lesions that do not show signs of dysplasia.Early detection and diagnosis of potentially malignant oral lesions, as well as constant monitoring, currently represent the best therapeutic approach.