Interviu Dr. Andreea Dimitriu

„PDI mi-a oferit șansa de a vedea dermatologia și dintr-o altă perspectivă”

* dialog cu doamna doctor Andreea Dimitriu, specialist dermato-venerologie la Arcadia – Spitale și Centre Medicale, unul dintre primii participanți la PDI

– Se împlinesc 10 ani de PDI, un număr rotund, frumos, o aniversare importantă pentru scoală românească de dermatologie. Ce v-a determinat să fiți alături de PDI? Ce a adus nou în pregătirea dvs profesională?
– Primăvara Dermatologică Ieșeană a luat naștere pe vremea când eram medic rezident, pe vremea când abia făceam cunoștință cu dermatologia. Această manifestare a contribuit la formarea mea ca și medic specialist. În cadrul PDI am avut ocazia să audiez mari personalități ai breslei medicale naționale și internaționale, de la care am putut să-mi însușesc informație medicala de calitate. Încă de la început, PDI s-a remarcat prin diversitatea temelor abordate, prin cursuri pre- sau post-conferință, unele axate pe cate un subiect tratat pluridisciplinar, workshop-uri, concursuri de postere, simpozioane. Am apreciat deschiderea cu care lectorii PDI au împărtășit din experiență lor medicala, au personalizat prezentări medicale Pharma cu cazuistica proprie. În cadrul PDI, am primit răspunsuri cu privire la diverse patologii cutanate. Doamna profesor Daciana Brănișteanu este o perfecționistă și a dorit că Romania, Iașul să dețină o manifestare de un înalt nivel și, din punctul meu de vedere, a reușit. Fiecare ediție PDI a venit cu ceva nou, fiecare ediție a fost frumoasa și a fost așteptată cu nerăbdare de mulți dintre noi.
– Cum a început colaborarea dvs cu doamna profesor Daciana Brănișteanu?
– Am început colaborarea cu doamna profesor în anul doi de rezidențiat. Cum am mai menționat, dna profesor este o perfecționistă și cere seriozitate de la oamenii cu care lucrează. Alături de dumneaei am învățat cum să abordez un pacient, cum să-i fac o anamneză corectă, cum să-i adresez întrebările astfel încât să-mi furnizeze cât mai multe detalii despre patologia sa. Am învățat să-mi pun întrebări. Sub colaborarea sa am scris prezentări pentru congrese, am scris articole, care au fost publicate în reviste medicale de prestigiu. De la dumneaei am mai învățat ce înseamnă un bun orator și prin puterea exemplului, încerc la fiecare prezentarea pe care o am, să mă ridic la un anumit nivel ratoric. Îi voi fi veșnic recunoscătoare pentru tot ce m-a învățat și mă învață în continuare.
– Care sunt momentele cele mai frumoase care vă leagă de PDI?
– Sunt multe momente care mă leagă de PDI. Voi menționa emoțiile câștigării concursului de postere pe vremea când eram medic rezident, în urma căruia mi s-a oferit ocazia să particip la un congres internațional în cadrul Academiei Europene de Dermatologie. Astfel, PDI mi-a oferit șansa de a vedea dermatologia și dintr-o altă perspectivă. Câștigarea acestor premii m-a încurajat și mi-au dat încredere să particip apoi și în calitate de lector în cadrul PDI. Îmi amintesc cu drag emoțiile primei prezentări în calitate de lector în fața unei săli pline.
– Dacă ar fi să oferiți un sfat tinerilor rezidenți, care ar fi acela?
Sfatul meu pentru medicii rezidenți ar fi acesta: „Participați la orice eveniment credeți că aduce un aport pentru dezvoltarea voastră profesională!”. Bineînțeles, că eu îi încurajez să participe la PDI pentru tot ce am menționat deja. Medicii rezidenți, dar și medicii specialiști vor găsi la PDI răspunsuri la întrebări medicale, soluții pentru diverse patologii, vor vedea patologia dermatologică din diverse unghiuri ale interdisciplinarității.

Contactează operatorul PDI 2024

6 + 10 =

Operatorul PDI 2024

Adresa: Str. A. Panu nr. 13, Iasi
Tel.: 0332.40.88.00-05
E-mail: contact@pdi.ro
Website: www.eventer.ro

Parteneri Media