C.Ș. gr. I Dr. Benea Vasile

C.Ș. gr. I Dr. Benea Vasile
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Victor Babeş” Bucureşti

Anafilaxia
Autori: Vasile Benea1, Simona-Roxana Georgescu1,2
1. Clinica de Dermatovenerologie, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” Bucureşti.
2. Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” Bucureşti

Cuvinte cheie: anafilaxie, reacții alergice, autoinjector cu adrenalină.

Anafilaxia, cea mai severă formă de prezentare a reacțiilor alergice acute, poate fi definită drept o reacție sistemică acută, ce afecteză mai multe organe, cu evoluție rapidă, potențial letală, determinată de eliberarea mediatorilor chimici din mastocitele și bazofilele activate ca urmare a expunerii la un alergen cunoscut sau probabil și care necesită intervenția medicală de urgență. Incidența anafilaxiei, care variază între 8 și 50 de cazuri la 100.000 locuitori, este în continuă creștere, cel puțin în statele industrializate. În ciuda progreselor obținute în înțelegerea mecanismelor fiziopatologice ale reacțiilor alergice, de multe ori manifestările clinice ale anafilaxiei nu sunt recunoscute, diagnosticul este adeseori omis, măsurile terapeutice, inclusiv administrarea adrenalinei, sunt întârziate, iar pacienții sunt subinvestigați.
Din punct de vedere fiziopatologic reacțiile implicate în anafilaxie pot fi alergice (mediate prin mecanisme imunologice – IgE, IgG sau complexe imune) sau non-alergice (prin intermediul complementului sau bradikininei care activează nespecific mastocitele și bazofilele). Cei mai frecvenți factori trigger ai anafilaxiei sunt alergenele alimentare, medicamente și veninul de Hymenoptera; prevalența acestora variază în funcție de regiunea geografică și de vârsta pacienților.
Diagnosticul anafilaxiei se bazează în principal pe criterii clinice. Manifestările cutanate și/sau mucoase (urticarie, angioedem) sunt prezente în cele mai multe cazuri, fiind considerate în mod tradițional drept o condiție sine qua non pentru stabilirea diagnosticului. Alte afectări de organ ce sugerează diagnosticul de anafilaxie, mai ales dacă apar după expunerea la un posibil alergen, sunt manifestările respiratorii (edem laringian, bronhospasm), cardiovasculare (hipotensiune) sau gastrointestinale (crampe abdominale, vărsături). Triptaza, care reflectă degranularea mastocitelor și a bazofilelor, reprezintă standardul de aur al investigațiilor de laborator, creșterea sa în faza acută fiind diagnostică.
Anafilaxia reprezintă o urgență medicală majoră care necesită recunoașterea și inițierea rapidă a tratamentului, cu internarea într-un serviciu de urgență. Managementul pacientului depinde de severitatea reacției inițiale și de răspunsul la tratament. Sunt necesare administrarea cât mai precoce a adrenalinei și măsuri de susținere a funcțiilor vitale. Adrenalina reprezintă singura medicație care poate salva viața pacienților și care este eficientă pentru toate manifestările anafilaxiei. După remiterea episodului acut sunt necesare investigații pentru evidențierea posibilului factor trigger și măsuri de educare a pacienților, inclusiv pentru utilizarea adrenalinei auto-injectabile.

Anaphylaxis

Vasile Benea1, Simona-Roxana Georgescu1,2
1. Dermato-venereology Clinic, “Victor Babeș” Clinical Hospital for Infectious and Tropical Diseases Bucharest.
2. University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” Bucharest

Key words: anaphylaxis, allergic reactions, adrenaline autoinjector.

Anaphylaxis, the most severe clinical presentation of acute allergic reactions, can be defined as an acute multiorgan systemic reaction, with rapidly, potentially fatal evolution, caused by the release of chemical mediators from mast cells and basophils activated as a result of exposure to a known or probable allergen and requiring emergency medical intervention. The incidence of anaphylaxis, which ranges from 8 to 50 cases per 100,000 inhabitants, is constantly increasing, especially in industrialized states. Despite the advances in understanding the pathophysiological mechanisms of allergy, frequently the clinical manifestations of anaphylaxis are under-recognized, the diagnosis is often missed, therapeutic measures, including the epinephrine use, are delayed, and patients are under-investigated.

From a pathophysiological point of view, the reactions involved in anaphylaxis can be allergic (mediated by immunological mechanisms – IgE, IgG or immune complexes) or non-allergic (eg, direct activation of mast cells and basophils by bradykinin or complement). Food, drug, and Hymenoptera venom are the most common elicitors of anaphylactic reactions; their prevalence varies depending on the geographical region and the patients’ age.
Anaphylaxis is primarily a clinical diagnosis. Cutaneous and/or mucosal involvement (urticaria, angioedema) is present in most cases, traditionally being considered as a sine qua non condition for diagnosis. Other organ involvements that suggest the diagnosis of anaphylaxis, especially if they occur after exposure to a possible allergen, are respiratory (laryngeal edema, bronchospasm), cardiovascular (hypotension) or gastrointestinal (abdominal cramps, vomiting) manifestations. Triptase, which reflects the degranulation of mast cells and basophils, is the gold standard laboratory test of IgE-mediated anaphylaxis, its increase in the acute phase being diagnostic.
Anaphylaxis is a major medical emergency that requires immediate recognition and rapid initiation of treatment, with admission to an emergency department. Patient management depends on the severity of the initial reaction and the response to treatment. It is necessary to administer adrenaline as early as possible and measures to support vital functions. Adrenaline is the only life-saving medication and is effective for all manifestations of anaphylaxis. After remission of the acute episode, investigations are needed to highlight the possible trigger factor and measures to educate patients, including the use of auto-injectable epinephrine.

Scurt CV

Experienţa profesională:
Prezent: cercetător ştiinţific principal gr. I, Laboratorul de cercetare dermato-venerologie, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” Bucureşti
2002 – 2012: cercetător ştiinţific principal gr. I, Centrul Dermato-venerologic, Spitalul Clinic de Dermatologie “Prof. dr. Scarlat Longhin” Bucureşti;
1996: cercetător ştiinţific gr II, Centrul Dermato-venerologic, Spitalul Clinic de Dermatologie “Prof. dr. Scarlat Longhin” Bucureşti;
1994: medic primar dermato-venerolog, Spitalul Clinic de Dermatologie “Prof. dr. Scarlat Longhin” Bucureşti;
1989: cercetător ştiinţific gr III, Centrul Dermato-venerologic, Spitalul Clinic de Dermatologie “Prof. dr. Scarlat Longhin” Bucureşti;
1989: medic specialist dermato-venerolog; Spitalul Clinic de Dermatologie “Prof. dr. Scarlat Longhin” Bucureşti;
1983: medic-doctor în medicină generală, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti; prerepartiţie în cercetarea clinică medicală la Centrul Dermato-venerologic Bucureşti;
Coordonator al Laboratorului de cercetare dermato-venerologie, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” Bucureşti
2009-2012: Manager, Spitalul Clinic de Dermatologie “Scarlat Longhin”, Bucureşti
2004-2009: Director Medical, Spitalul Clinic de Dermatologie “Scarlat Longhin”, Bucureşti
1993 – prezent: Şeful Laboratorului de Alergologie, Laboratorul de cercetare dermato-venerologie;
Activităţi şi responsabilităţi principale:
Activitate de cercetare – Laboratorul de cercetare dermato-venerologie, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” Bucureşti;
Asistenţă medicală specialitatea dermato-venerologie – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” Bucureşti;
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”, Şoseaua Mihai Bravu 281, sector 3, 030303 Bucureşti
Educaţie şi formare:
Perioada:
Calificarea / diploma obţinută:
2002: cercetător ştiinţific principal gr. I, Academia de Ştiinţe Medicale, România;
2001: doctor în ştiinţe medicale, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti;
1996: cercetător ştiinţific gr II, Academia de Ştiinţe Medicale, România;
1994: medic primar dermato-venerolog;
1989: cercetător ştiinţific gr III, Academia de Ştiinţe Medicale, România;
1989: medic specialist dermato-venerolog;
1977-1983: Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, medic-doctor în medicină generală,
1972-1976: Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Galaţi.