Primăvara dermatologică ieșeană Dermatologia la interfața cu alte specialități

RETROSPECTIVA PDI 2022

Distinşi colegi,
Dragi prieteni ai Primăverii Dermatologice Ieșene,

După mai bine de doi ani grei de pandemie COVID-19, în care aproape tot ceea ce ştiam despre realitatea înconjurătoare a suferit dramatice remodelări, vă invităm din nou alături de noi la Iaşi, la o nouă editie, cea de-a 11-a, a Primăverii Dermatologice Ieșene.
Nici unul dintre noi nu mai este același cu cel de acum doi ani. Suntem mai puternici, mai înțelepți, mai generoși şi mai experimentați.
De aceea şi ediția din acest an a PDI va fi altfel.
Am păstrat standardele științifice înalte ale edițiilor anterioare şi bucuria, amplificată de cei doi ani de izolare fizică, a întâlnirilor “face to face” din sălile de conferință şi din spaţiile expoziționale.
Continuăm prelegerile, cursurile şi workshop-urile derulate în cei 10 ani precedenți, completând informațiile cu noile descoperiri științifice şi cu experiențele practice acumulate. Am păstrat şi formatul inovator, avangardist şi vizionar al acestei manifestări științifice interdisciplinare. Pacientul, cu particularitățile lui medicale, se află mereu în centrul preocupărilor noastre.
Am adăugat însă şi ceea ce am învățat în această perioadă pandemică despre mijloacele alternative de comunicare online, despre fragilitatea vieţii şi despre nevoia de a rămâne uniţi în faţa provocărilor.
De aceea vă aşteptăm în număr cât mai mare la Iaşi, la Hotel „Internaţional”, să dialogăm pe teme dermatologice de interes major pentru pacienţi. Experienţa dumneavoastră şi a lectorilor invitaţi este extrem de importantă pentru progresul medical şi pentru binele pacienţilor noştri. Dacă totuşi nu reuşiţi, din motive întemeiate să ajungeţi la Iaşi, vă oferim posibilitatea de a vă înscrie şi a vă loga online, după încheierea ediţiei a 11-a a PDI, pentru a viziona toate materialele conferinței înregistrate pentru dvs. Pandemia ne-a învățat să rămânem în contact unii cu alţii cu orice preţ!
Va promitem o conferință în care tot ceea ce este cu adevărat important în dermatologia de interfaţă cu alte specialităţi să fie prezentat la un nivel cu adevărat academic şi european. Graţie cărţii de vizită excepţionale a lectorilor noştri naţionali şi internaţionali invitaţi, acest lucru este perfect realizabil. Partenerii noştri din industria farmaceutică vă vor regala cu informaţii medicale de ultimă oră legate de noi opţiuni terapeutice dermatologice, moderne şi foarte performante.
Comitetul de organizare se străduieşte să transforme participarea dvs. la această manifestare ştiinţifică într-o experienţă de neuitat!
Vă invităm să fiţi parte importantă a reluării în format fizic a Primăverii Dermatologice Ieşene între 3 – 7 mai 2022! Cu toţii visăm de mai bine de 2 ani acest moment!

Cu prietenie și deosebită considerație,

Prof. Dr. Daciana Elena Brănişteanu
Co-Preşedinte PDI
Preşedinte ADEM
Prof. Dr. Simona Georgescu
Co-Preşedinte PDI

Program & Volum de rezumate PDI 2022

Click aici pentru a vizualiza programul și volumul de rezumate PDI 2022, în format pdf.

ÎNREGISTRARE ONLINE

Valoarea taxei de participare crește odată cu apropierea datei evenimentului, de aceea, pentru a beneficia de cel mai avantajos regim de taxă vă invităm să vă înscrieți din timp.

CONTUL MEU

Accesați oricând contul dvs. de participant la eveniment (pe baza numelui de utilizator și a parolei pe care le-ați setat la înregistrare) pentru efectuarea plăților.

pdi 10 ani

pdi 10 ani

pdi 10 ani

pdi 10 ani

TIMP RĂMAS PÂNĂ LA ÎNCEPEREA PDI 2022:

Day(s)

:

Hour(s)

:

Minute(s)

:

Second(s)

Testimoniale PDI

„Universitatea de Medicină și Farmacie dobândește multă vizibilitate prin astfel de evenimente, își sporește imaginea și vorbește tot mai mult despre realizările ei, despre studenți, despre cadrele didactice, despre activitatea științifică a cărei imagine va fi mult mai bine reliefată în exterior”

Prof. Univ. Dr. Lăcrămioara Șerban, Decanul Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Grigore T. Popa” Iași

Testimoniale PDI

„Suntem onorați de parteneriatul cu o astfel de manifestare. Amfost de la început alături și ne bucurăm de acest lucru. Este un eveniment foarte mare și ne bucură să vedem că și la Iași se derulează astfel de manifestări”

Conf. Univ. Dr. Liviu Oprea, președintele Colegiului Medicilor din România, filiala Iași

Testimoniale PDI

„O școală pentru viitor, asta mă bucură că s-a creat prin Primăvara Dermatologică Ieșeană. Sunt încrezător în viitorul medicinei românești, așa cum am fost și în forța colegilor și a studenților mei”

Prof. Univ. Dr. Eugen Târcoveanu, vicepreședintele Societății de Meciniști și Naturaliști Iași

Testimoniale PDI

„Mă bucur mult că Primăvara Dermatologică Ieșeană a mers mai departe. Apreciez mult faptul că putem intra în dialog din nou și mă bucur că suntem împreună”

Prof. Univ. Dr. Simona Roxana Georgescu (U.M.F. „Carol Davila” București și co-președinte al PDI)

Testimoniale PDI

„Această manifestare este foarte importantă pentru că aduce împreună nu doar dermatologi, ci și medici din alte specialități, iar împărtășirea informațiilor și a experienței fiecăruia este de mare ajutor”

Prof. Univ. Dr. Andrew Nicolaides (președinte de onoare PDI, Cipru)

Testimoniale PDI

„De-a lungul anilor, PDI a stabilit în mod constant cel mai înalt standard de învățământ. Multe conferințe au loc, dar puțini știu să ofere participanților cele mai înalte standarde de furnizare de cunoștințe. Organizarea acestei manifestări încurajează oamenii să interacționeze și să facă schimb de idei. Personal, consider că PDI este o manifestare care mă stimulează intelectual și la fiecare ediție învăț de la experții care vin. Calibrul PDI este la cel mai înalt standard”

Prof. Univ. Dr. Niazi Kushrow (Universitatea Emory, SUA, președinte de onoare al PDI)

Testimoniale PDI

„Participarea mea la manifestarea de la Iași este obligatorie, PDI fiind unul dintre principalele evenimente interdisciplinare internaționale în dermatologie din Europa. Pe plan internațional, PDI este extrem de importantă datorită nivelului înalt al programului științific. Reputația dermatologilor români este foarte bună în toată lumea”

Prof. Univ. Dr. Torello Lotti (președintele World Health Academy, Italia, președinte de onoare al PDI)

Testimoniale PDI

„Am participat încă de la prima ediție a PDI: la început a fost un eveniment local de nivel înalt științific, iar în ultimii ani a fost un eveniment de nivel internațional. Manifestarea are un nivel științific ridicat și reunește specialiști din diferite domenii de competență, sosiți din multe țări, iar dialogurile sunt foarte interesante. La astfel de conferințe mereu ai ceva de învățat”

Dr. Martine Vigan (Franța)

Testimoniale PDI

„Apreciez foarte mult natura interdisciplinară a acestui eveniment. Bolile dermatologice sunt, într-adevăr, nu numai limitate la nivelul pielii, ci pot implica și alte organe și reprezintă un semn al unui sindrom mai complex. Evenimente precum PDI sunt importante pentru a-i conștientiza pe dermatologi să nu își limiteze observațiile doar la expresiile cutanate”

Dr. Riccardo Pampena (IRCCS Arcispedale Santa Maria Nuova Reggio Emilia, Italia)

Testimoniale PDI

„Știți deja că Iașul are o îndelungată istorie comună cu Grecia, de aici, din Iasion plecând multe acțiuni istorice. Mă bucur că sunt aici și sunt suprins plăcut de amploarea unei astfel de manifestări dedicate dermatologiei în asociere cu alte discipline. Vă doresc mult succes și fie ca viitorul să fie mult mai bun decât trecutul și prezentul”

Prof. Univ. Dr. Aristides Tsatsakis (Universitatea Heraklion, Grecia)

Testimoniale PDI

„PDI este ca un organism, evoluează de la o ediție la alta. De ce Pentru că noi, participanții, suntem precum celulele, fiecare are misiunea lui și cu toții formăm un întreg”

Dr. Monica Neagu (cercetător științific gradul I la Institutul Național „Victor Babeș” București)

Testimoniale PDI

„Este plăcerea și privilegiul companiei Antibiotice Iași să fie alături de dumneavoastră, medici, farmaciști si cadre medicale și în acest an la această manifestare importantă pentru dermatologia românească – Primăvara Dermatologică Ieșeană – Antibiotice Iași a fost partenerul principal al acestei manifestări științifice încă de la prima ediție”

Dr. Cristina Pârlog, directorul medical al Antibiotice S.A.

Testimoniale PDI

„Sunteți părticica sufletului meu! Stimă nemarginită și respect pentru munca si efortul depus!”

Conf. Univ. Dr. Claudia Gherman (Universitatea “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, participant la toate edițiile PDI)

Testimoniale PDI

„Este foarte important faptul că de-a lungul timpului au participat tot mai mult medici specialiști, rezidenți, cât și studenți, foarte interesați de dermatologie și interconexiunea cu alte specialități. Este vorba și de consistența manifestării, de o calitate care crește de la an la an. Este vorba și despre relația creată în timpul anilor în cadrul a ceea ce s-a numit Grupul de experți în flebologie care pot fi atât dermatologi, atât chirurgi generaliști, chirurgi vasculari sau specialiști din alte domenii. La PDI s-a creat pentru prima dată o legătură care este absolut necesară când vorbim de boala venoasă cronică, ce nu poate fi tratată de un singur specialist și este nevoie de participarea multor medici”

Dr. Ștefan Jianu, unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi vasculari din România

Testimoniale PDI

„Manifestările multidisciplinare sunt extrem de importante deoarece ne fac sa înțelegem pacienții noștri din diferite “ferestre”. Un pacient nu poartă o boală, ci el este o personalitate care are un cod genetic (moștenit), asupra căruia mediul și experiența vieții și-au pus amprenta, modificând darul din naștere. Mă refer la epigenetică și modul cum aceasta infleunțează expresarea genelor noastre. În plus, nu mai avem un individ cu o singură afecțiune, ci mulți dintre pacienții noștri suferă de mai multe afecțiuni! Manifestările la care sunt prezenți invitați din diverse locuri ale lumii ne învață pe noi, medicii, ce se face și cum se face în medicina de pe alte meridiane. Uneori lucrurile sunt apropiate de practica noastră, alteori avem multe învățat”

Prof. Univ. Dr. Diana Deleanu, de la Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj

Testimoniale PDI

„M-am bucurat să fiu din nou lector invitat la PDI. Este importantă legătura dintre dermatologie şi oftalmologi şi văd acest lucru în practica de zi cu zi. Multe afecţiuni oftalmologice au expresie cutanată, ca urmare medicul trebuie să aibă o viziune cât mai largă asupra pacientului”

Prof. Univ. Dr. Camelia Margareta Bogdănici (Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași)

Testimoniale PDI

“Aștept cu interes și entuziasm congresul de anul acesta care, cu siguranță, va fi excepțional, ca de fiecare dată. Cred cu tărie ca programul științific de înaltă calitate și oamenii prezenți la această întrunire vor face din aceste zile unele pline de substrat și bucurie pentru suflet, dar și pentru minte.

Vă mulțumesc foarte mult pentru invitație!”

Dr. Andreea Matei – București

Testimoniale PDI

“Am participat cu mare plăcere la editiile anterioare ale Primăverii Dermatologice Ieșene și, de fiecare dată, calitatea științifică a lucrărilor și organizarea întregului eveniment au fost la cel mai înalt nivel. De asemenea, ospitalitatea gazdelor noastre, somptuozitatea sălilor de conferință și frumusețea orașului au creat un cadru propice dezvoltării de noi relații științifice, punând bazele unor noi proiecte.
Ediția de anul acesta a PDI se desfășoară într-o manieră cu totul nouă care, pe de o parte, presupune distanța dintre lectori și participanți, dar pe de alta facilitează accesul oricărui cercetător sau clinician din cel mai îndepărtat colț al lumii la prezentările care, sunt sigur că își vor păstra caracterul de excelență.
Mulțumesc mult organizatorilor și în special doamnei Profesor Daciana Brănișteanu pentru curajul și determinarea de a menține neîntrerupt firul manifestărilor dermatologice de prestigiu și pentru ocazia de a ne întâlni și anul acesta prieteni, colaboratori și colegi.

Prof. Univ. Dr. Căruntu Constantin – Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” – București

Testimoniale PDI

“I have already had the pleasure and honour of attending the Iasi Dermatological Spring Meeting in 2018.
It was an opportunity to discover both Romania and this beautiful region of Moldova, but above all to discover an extraordinary congress with a high scientific interest thanks to very high level communications and the possibility of meeting eminent colleagues. Romanian, but also from all over the world.
All this with an exceptional spirit of conviviality, thanks in particular to Pr Daciana Brănişteanu and her husband!
While waiting to meet again in person, it is with great pleasure that I accepted the invitation and the honour to participate in PDI again this year!
See you soon”

Docteur Luc Moraglia
Vice Président of French Society of Phlebology

Testimoniale PDI

“Primăvara Dermatologică Ieșeană” este o sărbătoare așteptată de mulți specialiști dermatologi, dar și din multe alte specialități. Devenit deja o tradiție, acest eveniment este un prilej de întâlniri profesionale memorabile, dublate de momente deosebit de plăcute petrecute între colegi și prieteni.
Ca reumatolog, această manifestare științifică remarcabilă reprezintă în primul rând o ocazie de a afla cele mai importante și interesante informații din domeniul dematologiei (specialitate cu care specialitatea mea are multe în comun), de a participa la sesiuni interdisciplinare provocatoare, de a stabili modalități de colaborarea cu colegii din alte specialități.
Dar dincolo de beneficiile pe plan profesional pe care participarea la o astfel de manifestare științifică le aduce, o evadarea în inima Moldovei, unde tradițiile culturale se îmbină cu ospitalitatea fără egal a gazdelor este un intermezzo prețios, pe care îl aștept cu drag și nerăbdare în fiecare primăvară.

Conf. Univ. Dr. Andra Bălănescu
Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București

Testimoniale PDI

Alfasigma România continuă tradiția Grupului Alfasigma, prin sprijinul constant acordat manifestărilor științifice dedicate medicilor dermatologi rezidenți, specialiști și primari, alăturându-se PDI, o manifestare medicală interdisciplinară de înaltă ținută științifică, ce abordează teme de actualitate prin vocea unor lectori consacrați pe plan național și internațional.

Bioch. Dr. Carmela Negulescu
Country Manager Alfasigma România

Contactează operatorul PDI 2022

5 + 1 =

Operatorul PDI 2022

Adresa: Str. A. Panu nr. 13, Iasi
Tel.: 0332.40.88.00-05
E-mail: contact@pdi.ro
Website: www.eventernet.ro

Parteneri Media