Prof. Univ. Dr. Alecu Mihail
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr. Victor Babeş” Bucureşti
Universitatea “Titu Maiorescu” Facultatea de Medicină, Bucureşti

Factorul de transcripție NF-kB în răspunsul imun și răspunsul inflamator

Autori: M. Alecu1, Gabriela Coman2
1Universitatea ”Titu Maiorescu”, Facultatea de Medicină, București, România
2Bioderm Medical Center, București, România

Cuvinte cheie: NF-kB, răspuns imun, inflamație

Factorii de transcripție reprezintă un grup de proteine citosolice care au capacitatea de a se cupla cu secvențe specifice ale ADN celular (promotori) pentru a facilita activitatea de transcripție a ARN polimerazei. NF-kB reprezintă unul dintre cei cinci membri ai unei familii de factori de transcripție, prezent la toate eucariotele, acționând la nivelul promotorilor multor gene implicate în procesele celulare vitale. Activarea NF-kB la nivelul citosolului se face prin numeroși stimului extra și intra celulari, pe două căi metabolice diferite: calea canonică, dependentă de proteina inhibitorie IkBα și activată de stimuli ca TLR, TNFR, BCR, TCR și calea alternativă, în care activarea NF-kB are loc prin procesarea proteinelor primare ale NF-kB (p100). Stimularea se face prin TNFR, RANK, CD40. Controlând transcripția a numeroase gene, NF-kB controlează funcțiile vitale celulare (creșterea, supraviețuirea, proliferarea), dar și procese bine individualizate ca răspunsul imun și inflamația. În cazul răspunsului imun, NF-kB este implicat atât în imunitatea înnăscută cât și în cea adaptativă. Celulele imunității înnăscute, macrofage, celule dendritice, neutrofile prezintă numeroși receptori care activează NF-kB și induc transcripția genelor care sintetizează citokine, chemokine, factori de creștere. În imunitatea adaptativă, NF-kB reglează dezvoltarea și activarea celulelor B, T, Treg, ca și expresia de citokine proinflamatorii. Activarea NF-kB de către stimuli microbieni/virali cu producerea de citokine proinflamatorii, care acționează asupra celulelor imune dar și neimune denotă o implicare majoră în răspunsul inflamator. La nivel cutanat, alterările NF-kB sau ale altor componente ale căilor de inducere a transcripției în care este implicat NF-kB, se întâlnesc în psoriazis, dermatită de contact, procese inflamatorii și proliferative. În expunerea proprie prezentăm câteva modificări ale NF-kB în răspunsul imun și răspunsul inflamator cutanat.

The transcription factor NF-kB in the immune and inflammatory response

Authors: M. Alecu1, Gabriela Coman2
1”Titu Maiorescu” University, Bucharest, Romania
2Bioderm Medical Center, Bucharest, Romania

Keywords: NF-kB, immune response, inflammation

Transcription factors are a group of cytosolic proteins that have the ability to bind to specific sequences of cellular DNA (promoters) to facilitate the transcriptional activity of RNA polymerase. NF-κB is one of the five members of a family of transcription factors, present in all eukaryotes, acting at the promoter level of many genes involved in vital cellular processes. The activation of NF-kB at the cytosol level is done by numerous extra and intracellular stimuli, on two different metabolic pathways: the canonical pathway, dependent on the inhibitory protein IkBα and activated by stimuli such as TLR, TNFR, BCR, TCR, and the alternative pathway in which NF-kB activation occurs by processing the primary proteins of NF-kB (p100). Stimulation is done by TNFR, RANK, CD40. By controlling the transcription of numerous genes, NF-κB controls vital cellular functions (growth, survival, proliferation), but also well-individualized processes such as the immune response and inflammation. In the case of the immune response, NF-kB is involved in both innate and adaptive immunity. Innate immunity cells, macrophages, dendritic cells, neutrophils present numerous receptors that activate NF-κB and induce the transcription of genes that synthesize cytokines, chemokines, growth factors. In adaptive immunity, NF-kB regulates the development and activation of B, T, Treg cells, as well as the expression of pro-inflammatory cytokines. Activation of NF-κB by microbial/viral stimuli with the production of pro-inflammatory cytokines, which act on immune and non-immune cells, denotes a major involvement in the inflammatory response. At the skin level, alterations of NF-kB or other components of the transcription induction pathways in which NF-kB is involved are found in psoriasis, contact dermatitis, inflammatory and proliferative processes. In our presentation we present some changes of NF-kB in the immune response and skin inflammatory response.

Scurt CV

Studii: Facultatea de Medicină București
Specialitatea: Medicină generală
Titluri didactice, științifice și academice
Cercetator științific principal gradul I
Doctor în medicină cu teza ”Citochinele în tratamentul local al unor tumori maligne cutanate” (1994), UMF București
Profesor titular de curs Dermato-venerologie, Univ. Titu Maiorescu, București
Specialitate: – medic primar dermato-venerologie
medic primar alergologie și imunologie clinică
Membru în asociații profesionale, academii:
Societatea Româna de Dermatologie
Societatea Româna de Alergologie și Imunologie Clinica
ISIR (Asociația Internaționala de Studiu a Interferonului și a citokinelor)
EADV (Asociația Europeana de Dermato-Venerologie) Distincții :
Premiul Academiei Române ” Daniel Danielopolu” – 1990
Premiul Conferinței Interbalcanice de alergologie -Bucuresti — 1995 e Premiul Academiei Române ”Gheorghe Marinescu” – 2001
Încadrarea prezenta și cea anterioara:
București, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș Laboratorul de
Imunologie, din 1981 pâna in prezent — Conducator Laborator Imunologie
Lucrari științifice publicate:
-un numar de 100 de comunicări și articole dintre care 25 articole publicate în reviste de specialitate de circulație internațională, indexate
monografii: ”Sarcomul Kaposi” Editura Tehnică, 1998, 230 pagini, unic autor ”Apoptoza-Moartea celulară programată” Ed. Academiei, 1999, 410 pagini, coautor Reacții alergice la medicamente” Ed. Medicală, 2002, 400 pagini, prim autor ”Patologia moleculară a pielii” Ed. Medicală, 2006, 495 pagini, unic autor ”Dermato-Venerologie” Ed. Didactică și Pedagogică 2010, 300 pagini

Prof. Dr. Ancuceanu Robert
Facultatea de Farmacie, U.M.F. “Carol Davila”, Bucureşti

Siguranța inhibitorilor JAK: date din sistemul de farmacovigilență spontană faers

Autori: R. Ancuceanu, Elena-Beatrice Lascu, Mihaela Dinu
UMF „Carol Davila“, Facultatea de Farmacie, București

Cuvinte cheie: inhibitori de JAK kinază, FAERS, reacții adverse

Introducere: Calea JAK-STAT joacă un rol cheie în dezvoltarea afecțiunilor inflamatorii și autoimune, inclusiv artrita reumatoidă, psoriazisul și boala inflamatorie intestinală. În plus, dereglarea acestei căi este implicată într-o varietate de tumori maligne. În timp ce pentru ruxolitinib, tofacitinib și baricitinib există o experiență clinică mai largă (peste 10 ani pentru primul dintre cei trei), pentru inhibitorii mai noi ai JAK-kinazei experiența clinică este mai limitată.
Material și metodă: Toate efectele adverse suspectate (EA) pentru toți inhibitorii JAK disponibili în FAERS au fost colectate programatic utilizând API-ul OpenFDA (ruxolitinib, tofacitinib, baricitinib, fedratinib, upadacitinib, peficitinib, filgotinib, pacritinib, abrocitinib, ritlecitinib, momelotinib – peste 223 000 de rapoarte). Pentru fiecare denumire comună internațională (DCI), toate reacțiile adverse suspectate au fost tabelate în funcție de frecvența descrescătoare, iar cele 10 reacții cel mai frecvent raportate au fost evaluate cu ajutorul analizei standard de disproporționalitate.
Rezultate: Profilul de siguranță al fiecăruia dintre cei unsprezece inhibitori JAK a fost diferit de al celorlalți după cum reiese din analiza celor mai raportate 10 reacții adverse suspectate. Pneumonia este menționată ca un AE „frecvent” pentru tofacitinib în rezumatul caracteristicilor produsului (RCP), dar nu și în RCP-ul ruxolitinib. Cu toate acestea, ROR calculat pentru ruxolitinib a fost ușor mai mare pentru pneumonie decât cel pentru tofacitinib (1,87, C 95% 1,79 – 1,95 ; 1,42, IC 95% 1,37 – 1,47).
Concluzii: Datele de farmacovigilență pasivă indică profiluri de siguranță diferite între inhibitorii JAK. Pentru cele mai recente molecule, datele sunt limitate, fiind necesare analize suplimentare în viitor.

Safety of JAK inhibitors: data from the faers spontaneous pharmacovigilance system

Authors: R. Ancuceanu, Elena-Beatrice Lascu, Mihaela Dinu
“Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy, Faculty of Pharmacy, Bucharest

Keywords: JAK-kinase inhibitors, faers, reported events

Introduction: The JAK-STAT pathway plays a key role in the development of inflammatory and autoimmune diseases, including rheumatoid arthritis, psoriasis and inflammatory bowel disease. In addition, dysregulation of this pathway is implicated in a variety of malignant tumors. While for ruxolitinib, tofacitinib and baricitinib there is more extensive clinical experience (more than 10 years for the first of the three), for the newer JAK-kinase inhibitors clinical experience is more limited.
Material and method: All suspected adverse effects (AEs) for all JAK inhibitors available in FAERS were programmatically retrieved using the OpenFDA API (ruxolitinib, tofacitinib, baricitinib, fedratinib, upadacitinib, peficitinib, filgotinib, pacritinib, abrocitinib, ritlecitinib, momelotinib – over 223 000 reports). For each international non-proprietary name (INN) all suspected AEs were tabulated in decreasing frequency and the 10 most frequently reported events were assessed using the standard disproportionality analysis.
Results: The safety profile of each of the eleven JAK inhibitors differed from the others, as evidenced by the analysis of the 10 most reported suspected AEs. Pneumonia is listed as a “common” AE for tofacitinib in the summary of product characteristics (SmPC), but not in the SmPC of ruxolitinib. However, the ROR computed for ruxolitinib was slightly higher for pneumonia than that for tofacitinib (1.87, 95% CI 1.79 – 1.95; 1.42, 95% CI 1.37 – 1.47).
Conclusions: Passive pharmacovigilance data indicate different safety profiles among JAK inhibitors. For the most recent molecules the data is limited, further analyses being necessary in the future.

Scurt CV

Robert Ancuceanu este profesor universitar şi prodecan în cadrul Facultăţii de Farmacie din Bucureşti, disciplina Botanică farmaceutică şi biologie celulară. Cu un doctorat în farmacie, un masterat în biostatistică şi licenţă în drept, a lucrat în diferite domenii farmaceutice, de la cel academic la cel industrial şi în cadrul autorităţilor de reglementare. A fost director general al Direcţiei Generale Farmaceutice şi Aparatură Medicală din Ministerul Sănătăţii, Vicepreşedinte și Președinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului. A fost membru al Comitetului pentru Medicamente de Uz Uman (CHMP) şi al Comitetului Pediatric (PDCO) şi membru altern (supleant) al Comitetului pentru Medicamente pe bază de Plante din cadrul Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), precum şi membru în mai multe comitete sau grupuri de lucru din domeniul farmaceutic. A publicat peste 100 articole ştiinţifice indexate ISI, este autor a două cărţi şi co-autor la alte patru ; h-index 40 (ISI Clarivate). Este pasionat de biostatistică, analiză de date (și machine learning), chemoinformatică și bioinformatică. Pe lângă interesul său larg pentru toate aspectele domeniului farmaceutic, Robert se consideră un renascentist întârziat, fiind interesat şi de drept, istorie, muzică, sociologie şi literatură.

Prof. Dr. Ancuța Codrina
Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași

Modele clinice și serologice ale miozitei inflamatorii idiopatice în practica dermatologică

Autor: Codrina Ancuța
Disciplina Reumatologie, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași, România
Clinica Reumatologie 2, Spitalul Clinic de Recuperare Iași, România

Cuvinte cheie: miozitele inflamatorii idiopatice, dermatomiozita, autoanticorpii

Introducere: Miozitele inflamatorii idiopatice (MII) reprezintă un grup heterogen de afecțiuni autoimune care afectează musculatura scheletică, fiind frecvent asociate cu manifestări dermatologice. Dermatomiozita (DM), un subset principal, este întâlnită frecvent în dermatologie datorită trăsăturilor cutanate caracteristice, in timp ce autoanticorpii specifici miozitei (MSAs) joacă un rol crucial în clasificarea bolii, stratificarea riscului și planificarea tratamentului.
Materiale și metode: A fost realizată o analiză comprehensiva a literaturii de specialitate a ultimilor 5 ani (cuvinte cheie « miozita inflamatorie idiopatica », « dermatomiozita », « pattern clinico-serologie », « autoanticorpi specifici miozitie », Google Academic, PubMed), focusată pe subtipuri clinice (DM clasică, DM amiopatică și sindroame de suprapunere) și pe MSAs, incluzând anti-Mi-2, anti-TIF1-γ, anti-MDA5, anti-NXP2 și anti-SAE. S-au analizat asocierile dintre markerii serologici, fenotipurile dermatologice și complicațiile sistemice pentru a determina implicațiile prognostice.
Rezultate: Profilurile serologice distincte s-au corelat cu manifestări clinice specifice. Serologia pozitiva anti-MDA5 a fost asociată cu boala pulmonară interstițială rapid progresivă, în timp ce anti-TIF1-γ a conferit un risc crescut de malignitate. Manifestările cutanate, inclusiv erupția heliotropă, papulele Gottron și „mana de mecanic”, au variat în funcție de serotip. Anti-NXP2 a fost asociat cu calcinoza, în timp ce anti-SAE a fost observat la pacienții cu afectare cutanată predominantă și slăbiciune musculară minimă. Aceste constatări subliniază valoarea prognostică a MSAs în ghidarea managementului clinic și a deciziilor terapeutice.
Concluzii: Recunoașterea modelelor clinice și serologice în MII este esențială pentru diagnosticul precoce și managementul personalizat. Având în vedere implicațiile sistemice ale DM, o abordare multidisciplinară care integrează dermatologia si reumatologia este crucială pentru îmbunătățirea prognosticului pacienților și optimizarea strategiilor terapeutice.

Clinical and serological patterns of idiopathic inflammatory myositis in dermatological practice

Author: Codrina Ancuța
Rheumatology Dept., University of Medicine and Pharmacy ”Grigore T. Popa” Iasi, Romania
Rheumatology 2, Clinical Rehabilitation Hospital, Iasi, Romania

Keywords: idiopathic inflammatory myositis, dermatomyositis, autoantibodies

Introduction: Idiopathic inflammatory myositis (IIM) is a heterogeneous group of autoimmune disorders affecting skeletal muscles, frequently presenting with dermatological manifestations. Dermatomyositis (DM), a key subset, is commonly encountered in dermatology due to its distinctive cutaneous features. Myositis-specific autoantibodies (MSAs) play a crucial role in disease classification, risk stratification, and treatment planning.
Materials and methods: A comprehensive review of IIM cases with dermatological involvement was conducted (key words « idiopathic inflammatory myositis », « dermatomyositis », « clinico-serological profiles », « myositis-specific antibodies», Google Academic, PubMed, focusing on clinical subtypes (classic DM, clinically amyopathic DM, and overlap syndromes) and MSAs, including anti-Mi-2, anti-TIF1-γ, anti-MDA5, anti-NXP2, and anti-SAE. Associations between serological markers, dermatological phenotypes, and systemic complications were analyzed to determine prognostic implications.
Results: Distinct serological profiles correlated with specific clinical manifestations. Anti-MDA5 positivity was linked to rapidly progressive interstitial lung disease, while anti-TIF1-γ conferred an increased malignancy risk. Cutaneous features, including heliotrope rash, Gottron’s papules, and mechanic’s hands, varied by serotype. Anti-NXP2 was associated with calcinosis, whereas anti-SAE was observed in cases with predominant skin involvement and minimal muscle weakness. These findings emphasize the prognostic significance of MSAs in guiding clinical management and treatment decisions.
Conclusions: Recognizing clinical and serological patterns in IIM is critical for early diagnosis and personalized management. Given the systemic implications of DM, a multidisciplinary approach integrating dermatology and rheumatology is essential to improving patient outcomes and optimizing therapeutic strategies.

Scurt CV

Profesor universitar, Disciplina Reumatologie, Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași.
Medic primar reumatologie și reabilitare, șef clinica Reumatologie 2, Spitalul Clinic Recuperare Iași
Coordonator Centru EUSTAR 162, afiliat rețelei EUSTAR (European Scleroderma Trials and Research Group),
Coordonator Centru Capilaroscopie – Network of imaging training center 2016-2021 (EULAR)
Training in capilaroscopie (Paris, Franța 2004), ecografie musculoscheletala (Paris, Franța, 2004; Barcelona, Spania, 2008); osteodensitometrie DXA (București, România, 2006).
Membru în societăți stiințifice internaționale: EUSTAR, IASP (Internațional Associațion for the Study of Pain) și Special Interest Group Musculoskeletal Pain, SLEuro (European Lupus Society)
Domenii de interes: terapia biologica în patologia reumatismala imun mediată, orphan disease (Sclerodermia sistemică, miopatii inflamatorii idiopatice), sarcina și patologia reumatismala imun mediată

C.Ș. gr. I Dr. Benea Vasile
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Victor Babeş” Bucureşti

Actualități în pruritul cronic

Autori: Vasile Benea1, Simona-Roxana Georgescu1,2
1. Clinica de Dermatovenerologie, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” Bucureşti
2. Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” Bucureşti

Cuvinte cheie: prurit cronic, fiziopatologie, tratament

Pruritul, senzaţie neplăcută care induce nevoia de grataj, reprezintă un simptom major care poate afecta în mod semnificativ calitatea vieţii bolnavilor, impactul său fiind similar cu cel al durerii cronice. Este cel mai frecvent simptom întâlnit în practica medicală reprezentând 1% din consultații. Se poate însoţi de tulburări de somn şi dispoziţie (anxietate, depresie etc.) care, la rândul lor, pot exacerba pruritul, contribuind la instalarea unui cerc vicios.
În peste 50% din cazuri pruritul cronic generalizat (evoluţie de peste 6 săptămâni) poate fi consecinţa unei afecţiuni non-dermatologice, cum ar fi unele boli sistemice (endocrinopatii, insuficienţă renală cronică, boli limfo- sau mieloproliferative, afecţiuni hepato-biliare, tumori, infecții sistemice etc.), sarcină, afecţiuni neurologice sau psihiatrice etc.; alteori pruritul generalizat poate fi consecinţa medicaţiei administrate pentru o boală sistemică. Spre deosebire de pruritul acut, apărut ca urmare a eliberării histaminei (contactul cu substanţe histamino-eliberatoare sau reacţii alergice), pruritul cronic apare prin procese complexe de sensibilizare nervoasă periferică şi centrală. Fibrele nervoase hipersensibile pot reacţiona la stimuli nociceptivi (căldură, grataj) care de obicei inhibă pruritul; de asemenea, poate apărea interpretarea greşită a unor stimuli non-nociceptivi, cum ar fi atingerea.
Pacienţii se prezintă de obicei cu manifestări cutanate secundare gratajului: xerodermie, excoriaţii, lichenificare, prurigo nodular etc.
Investigaţiile de laborator vor fi orientate de datele obținute printr-o anamneză și examen clinic minuțioase. Analizele de screening includ hemo-leucograma, VSH, glicemia, radiografia pulmonară, investigarea funcţiilor hepatice, renale și tiroidiene, HIV, proteina C reactivă etc. Pacienții vor fi reevaluați periodic, iar investigaţiile vor fi repetate și/sau completate în funcție de evoluția clinică și răspunsul la tratament.
Tratamentul pruritului cronic include măsuri care să împiedice producerea acestuia la nivel cutanat (emoliente, anestezice, dermatocorticosteroizi, inhibitori topici ai calcineurinei, antihistaminice H1 sedative, fototerapie etc.) şi/sau procesarea acestuia la nivel central (antiepileptice, antidepresive, analogi structurali ai acidului γ–aminobutiric, antagonişti/agoniști ai receptorilor pentru opioizi, apepritant, terapia cognitivă comportamentală, dupilumabul, antagonişti ai IL-31, anti-NGF, anti-receptor H4 etc.). De asemenea, trebuie avut în vedere și tratamentul manifestărilor secundare pruritului cronic, ca tulburările de somn sau reacţiile psihice. Atunci când este evidenţiată, cauza declanșatoare a pruritului va fi îndepărtată sau tratată.

Scurt CV

Experienţa profesională:
Prezent: cercetător ştiinţific principal gr. I, Laboratorul de cercetare dermato-venerologie, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” Bucureşti
2002 – 2012: cercetător ştiinţific principal gr. I, Centrul Dermato-venerologic, Spitalul Clinic de Dermatologie “Prof. dr. Scarlat Longhin” Bucureşti;
1996: cercetător ştiinţific gr II, Centrul Dermato-venerologic, Spitalul Clinic de Dermatologie “Prof. dr. Scarlat Longhin” Bucureşti;
1994: medic primar dermato-venerolog, Spitalul Clinic de Dermatologie “Prof. dr. Scarlat Longhin” Bucureşti;
1989: cercetător ştiinţific gr III, Centrul Dermato-venerologic, Spitalul Clinic de Dermatologie “Prof. dr. Scarlat Longhin” Bucureşti;
1989: medic specialist dermato-venerolog; Spitalul Clinic de Dermatologie “Prof. dr. Scarlat Longhin” Bucureşti;
1983: medic-doctor în medicină generală, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti; prerepartiţie în cercetarea clinică medicală la Centrul Dermato-venerologic Bucureşti;
Coordonator al Laboratorului de cercetare dermato-venerologie, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” Bucureşti
2009-2012: Manager, Spitalul Clinic de Dermatologie “Scarlat Longhin”, Bucureşti
2004-2009: Director Medical, Spitalul Clinic de Dermatologie “Scarlat Longhin”, Bucureşti
1993 – prezent: Şeful Laboratorului de Alergologie, Laboratorul de cercetare dermato-venerologie;
Activităţi şi responsabilităţi principale:
Activitate de cercetare – Laboratorul de cercetare dermato-venerologie, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” Bucureşti;
Asistenţă medicală specialitatea dermato-venerologie – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” Bucureşti;
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”, Bucureşti
Educaţie şi formare:
Perioada:
Calificarea / diploma obţinută:
2002: cercetător ştiinţific principal gr. I, Academia de Ştiinţe Medicale, România;
2001: doctor în ştiinţe medicale, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti;
1996: cercetător ştiinţific gr II, Academia de Ştiinţe Medicale, România;
1994: medic primar dermato-venerolog;
1989: cercetător ştiinţific gr III, Academia de Ştiinţe Medicale, România;
1989: medic specialist dermato-venerolog;
1977-1983: Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, medic-doctor în medicină generală,
1972-1976: Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Galaţi.

Conf. Univ. Dr. Brănișteanu Daniel Constantin
Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași
Clinica “Retina Center”, Iași 

Prof. Dr. Daciana Elena Brănișteanu
Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași
Spitalul Clinic Universitar CF Iași